Mi-a fost dor…

… sa scriu, sa imi amintesc lucruri, trairi, oameni.

Si uite asa intr-o seara de februarie, am deschis laptop-ul si am inceput a insirui cuvinte, ganduri, sentimente… Initial m-am gandit ca ar fi frumos sa le scriu oamenilor dragi Sufletului meu, cate un ravas de amor, prin care sa ii asigur de toata dragostea mea, dar mai apoi am decis ca as putea sa folosesc mijlocul acesta de comunicare sa le spun, si “ei stie cine este:)” ca ii iubesc, ca mi-e dor de ei, ca Slava Domnului, vine vara, se mareste ziua, si poate asa vom avea timp mai mult sa ne si intalnim.

Iar apoi, gandul a inceput sa imi zboare, in trecut, in adolescenta cu iubirile de o vara, cu sentimente pe care atunci le credeam vesnice, deh si atunci credeam ca le stiu pe toate…, apoi am revenit in prezent cu suflete pierdute undeva in toata dragostea ce ne inconjoara, nu stiu de ce s-au pierdut, insa sufletul meu le va pastra acolo pentru totdeauna.

Stau si ma intreb de ce barbatii atunci cand le spui adevarul cred ca ii minti iar atunci cand ii minti te cred pe cuvant? Toata tineretea mea m-am intrebat, hei, voi amicii si prietenii mei atotstiutori, lamuriti-ma va rog. Si mai am nelamuriri: voi barbatii reusiti sa nu mai iubiti pe cineva pe care l-ati iubit o viata intreaga, cand e gata  relatia, doar ca sa va protejati? Voi chiar reusiti sa ne scoateti din sistemele voastre, cu prima aparuta in cale?: Revin la Dilema lui Robert Turcescu, de asta vara de la Radio: care credeti voi barbatii ca este gestul suprem pentru The One, iar eu am intrat in direct si l-am intrebat: Domnule Turcescu, intrebarea este Cum va dati seama care este The One, in conditiile in care, ciclic, voi barbati aveti tot alta The One… Deci lamuriti-ma si pe mine, cum e cu iubirea voastra? Azi te iubesc, peste un an nu mai esti in sufletul meu, cum dracu reusiti sa ne stergeti din Suflet, si de ce noi, femeile va pastram acolo, pe fiecare dintre voi, aveti locul vostru pe care nicio alta iubire nu -l poate ocupa….?

In fine, uneori pana si pe mine ma depaseste viata si imi ofera surpsize care de care mai nebanuite…

Mi-ar placea sa cred ca suntem unice si irepetabile, in viata voastra si ca atunci cand o mare iubire se incheie, din ghinion sau pentru ca asa a fost sa fie, macar amintirile frumoase sa le pastram, de ambele parti si sentimentul ca orice rau ni se intampla putem conta unul pe celalalt.

Cred ca am aberat suficient pe seara asta, desi simt nevoia sa ma pun la birou si sa scriu o scrisoare, lunga, lunga, ca in vremea studentiei mele.

Cine stie… poate chiar o voi scrie.

Cu toata dragostea,

Ioana